Mărturia lui Ackermann (Weintraub) Éva

Familia Weintraub era alcătuită din cinci membri și locuiam în Șomcuta Mare. Tatăl meu era notar public, iar mama mea, Szeréna, era casnică. Fratele meu, Reuven, a lucrat ca notar în Bătarci și Baia Sprie. Sora mea, Miriam, s-a căsătorit în 1933 cu un medic din Timișoara. Eu eram cel mai mic dintre copii.

Tatăl meu a luptat în Primul Război Mondial, unde a fost decorat pentru faptele sale de vitejie. Între 1910 și 1923 a lucrat ca notar public în Șomcuta Mare, după care, în 1923, a fost transferat la Hagymáslápos, unde a rămas până la pensionare.

Casa noastră era mereu deschisă, atât pentru prietenii părinților mei, cât și pentru prietenii copiilor. Reuven, fratele meu, a continuat să lucreze ca notar până în 1942, când a fost deportat în Ucraina pentru muncă obligatorie. A murit de tifos în aprilie 1944.

Părinții mei au fost victime ale Holocaustului la Auschwitz. M-am întors acasă în iunie 1945. Din familia mea nu am mai găsit pe nimeni în viață, în afară de sora mea, care locuia de ceva timp la Timișoara.

A Weintraub család öt tagból állt, és Nagysomkúton éltünk. Apám közjegyző volt, anyám, Szeréna, háziasszony. Reuven bátyám Batarcson és Felsőbányán dolgozott közjegyzőként. Miriam nővérem 1933-ban ment férjhez egy temesvári orvoshoz. Én voltam a legkisebb gyerek.

Apám harcolt az Első Világháborúban, ahol hősiességéért kitüntetést is kapott. 1910 és 1923 között Nagysomkúton dolgozott közjegyzőként, majd 1923-ban Hagymásláposra helyezték át, ahol a nyugdíjazásáig maradt.

A házunk mindig nyitva állt nemcsak szüleim, hanem a gyerekek barátai előtt is. Reuven bátyám, ahogyan már említettem, közjegyzőként dolgozott 1942-ig, amikor is Ukrajnába hurcolták munkaszolgálatra. 1944 áprilisában tífuszban halt meg.

Szüleim Auschwitz áldozatai lettek. 1945 júniusában tértem haza. A családomból senkit nem találtam meg, csak a nővéremet, aki ekkor már egy ideje Temesváron élt.

The Weintraub family consisted of five members, and we lived in Șomcuta Mare(Maramureș county, Romania). My father was a notary public, and my mother, Szeréna, was a homemaker. My brother, Reuven, worked as a notary in Bătarci and Baia Sprie. My sister, Miriam, married a doctor from Timișoara in 1933. I was the youngest of the children.

My father fought in the First World War, where he was decorated for acts of bravery. Between 1910 and 1923, he worked as a notary public in Șomcuta Mare, after which, in 1923, he was transferred to Hagymáslápos, where he remained until his retirement.

Our house was always open, both to my parents’ friends and to the friends of us children. My brother Reuven, as I already mentioned, continued working as a notary until 1942, when he was deported to Ukraine for forced labor. He died of typhus in April 1944.

My parents were victims of the Holocaust at Auschwitz. I returned home in June 1945. I found none of my family alive, except for my sister, who had been living in Timișoara for some time.