Mărturia lui Klein (Kálmán) Margó

M-am născut în anul 1921. Tatăl meu se numea Mihály, iar mama Reiza. Locuiam în Remetea Chioarului. După ce am terminat școala primară, am urmat școala civilă. Părinții mei își întrețineau familia dintr-un magazin mixt: vindeau alimente, carne, uscau fructe, făceau dulceață și țuică- din asta trăiau.

Tatăl meu muncea tot anul. Toamna cumpăra fructe, le procesa și le vindea en-gros. Iarna se ocupa cu exploatarea lemnului. Era iubit de oameni.

După intrarea trupelor maghiare, au fost puse în aplicare legile antisemite, ceea ce a făcut traiul foarte greu. Când au început să se vorbească despre deportări, niște țărani români s-au oferit să ne ascundă, pe mine și familia mea, în pădure. Tatăl meu a refuzat această propunere, fiindcă l-ar fi separat de comunitatea evreiască – fusese conducătorul comunității religioase ani de-a rândul.

Așa că am fost deportați. Dintre cei 37 de evrei din sat, doar doi am supraviețuit: fratele meu, József Kálmán, care fusese într-un detașament de muncă forțată și a reușit să fugă din grupul lui în 1944, și eu.

Am fost în Auschwitz până în decembrie 1944. De acolo am fost dusă la Bergen-Belsen. Pe 15 aprilie 1945 am fost eliberată de armata britanică. După aceea m-am întors și m-am căsătorit cu Dezső Klein. Avem trei fii și șapte nepoți.

1921-ben születtem. Apám Mihály, anyám Reiza. Kővárremetén laktunk. Az elemi iskola elvégzése után a polgári iskolában tanultam. Szüleim vegyeskereskedésből tartották fenn magukat és a családot: élelmiszerárusítás, húsárusítás, gyümölcsszárítás, lekvárfőzés és szilvapálinka-főzés volt a megélhetésük.

Apám egész éven át dolgozott. Ősszel gyümölcsöt vásárolt, és miután feldolgozta, nagyban eladta. Telente fakitermeléssel foglalkozott. Szerették őt az emberek.

A magyarok bevonulása után léptek érvénybe az antiszemita törvények, melyek hatására nagyon megnehezedett a megélhetés. Mikor a deportálásokról kezdtek beszélni, román parasztok felajánlották, hogy engem és a családomat elbújtatnak az erdőben. Apám nem fogadta el a javaslatukat, mert az elszakította volna őt a zsidóktól – hosszú éveken keresztül ő volt ugyanis a hitközség vezetője.

Így aztán deportáltak minket. A falu 37 zsidó lakosából csak ketten maradtunk életben: testvérem, Kálmán József, aki munkaszolgálatos volt, és 1944-ben megszökött a szakaszától, és én.

1944 decemberéig voltam Auschwitzban. Onnan Bergen-Belsenbe vittek. 1945. április 15-én a brit hadsereg szabadított fel. Ezután visszatértem, és feleségül mentem Klein Dezsőhöz. Három fiunk és hét unokánk van.

I was born in 1921. My father’s name was Mihály, and my mother’s was Reiza. We lived in Remetea Chioarului(Romania today). After finishing elementary school, I attended a secondary school. My parents supported our family through a general store: they sold food, meat, dried fruits, made jam, and distilled plum brandy – that was their livelihood.

My father worked all year round. In the fall, he bought fruit, processed it, and sold it wholesale. In the winters, he worked in logging. People liked him.

After the Hungarian troops entered, anti-Semitic laws were implemented, which made life very difficult. When people started talking about deportations, some Romanian peasants offered to hide me and my family in the forest. My father refused their offer, because it would have separated him from the Jewish community – he had been the head of the local Jewish congregation for many years.

So, we were deported. Out of the 37 Jewish residents in the village, only two of us survived: my brother, József Kálmán, who had been in a labor service unit and escaped in 1944, and me.

I was in Auschwitz until December 1944. From there, I was taken to Bergen-Belsen. On April 15, 1945, I was liberated by the British Army. After that, I returned and married Dezső Klein. We have three sons and seven grandchildren.

Foto BBC