Mărturia lui dr.Zev Harel (Herskovits)

Mărturia lui dr.Zev Harel (Herskovits), născut în Bârgău/dr.Zev Harel (Herskovits) vallomása, aki Kissikárlón született /The testimony of dr.Zev Harel (Herskovits), born in Bârgău(Romania today)

Părinții mei, Berta (Grosfeld) și Josef Herskovits, proveneau din două familii evreiești mândre, cu tradiții solide. Primele mele amintiri sunt din satul Bârgău, unde m-am născut în 1930. Duceam o viață rurală grea, dar decentă. Îmi amintesc și acum bucuriile și greutățile vieții de la sat din acea vreme. Casa noastră era mereu deschisă pentru membrii familiei extinse, iar de sărbători aveam adesea casa plină.

În toamna anului 1938 ne-am mutat la Baia Mare, unde tatăl meu lucra în departamentul de echipamente al companiei Phoenix. Obișnuiam să-i duc prânzul, doar ca să-l pot vedea, fiindcă pleca devreme și se întorcea târziu. Pe lângă părinții mei și bunicul meu, regretatul Meyer Herskovits, în casa noastră locuiau și doi veri – Yonathan Frank și Laci Gottesman – precum și unchiul meu, Josef Grosfeld. Am amintiri foarte dragi din acea perioadă. Am avut relații pline de afecțiune și apropiere cu toți membrii familiei mele.

Îmi amintesc de viața obișnuită a copilăriei: mersul la școală, viața de familie, prieteniile cu colegii și vecinii. Mă bucuram în mod deosebit de activitățile organizației locale de tineret sionist, de meciurile de fotbal și de susținerea echipei locale.

În anul 1940 a început ocupația maghiară, iar restricțiile împotriva evreilor au devenit tot mai severe. În 1944 am fost duși în ghetoul local, apoi deportați la Auschwitz. După procesul de selecție și o scurtă perioadă petrecută acolo, am fost trimis la Mauthausen, apoi la Ebensee, unde am stat aproape un an, până la eliberarea de pe 5 mai 1945.

Am avut norocul să supraviețuiesc – unul dintre puținii de vârsta mea. Până în ziua de azi nu pot înțelege de ce germanii au comis asemenea atrocități asupra noastră, evreilor. Cum a fost posibil ca asemenea acte de inumanitate să aibă loc în Europa „luminată” a acelor vremuri? De ce au stat pasivi liderii lumii occidentale? Și cum de am reușit eu să scap cu viață?

Dedic această pagină tuturor membrilor familiei mele extinse și celorlalți care și-au pierdut viața în mâinile criminalilor naziști și ale colaboratorilor lor.

Să se odihnească în pace și amintirea lor să nu fie niciodată uitată.

Szüleim, Berta (Grosfeld) és Herskovits József, két büszke zsidó családi hagyományt képviseltek. Legkorábbi emlékeim a kis szülőfalumból, Kissikárlóról származnak, ahol 1930-ban születtem. Kemény, de tisztességes vidéki életet éltünk. Emlékszem a falusi élet örömeire és nehézségeire abból az időből. Otthonunk mindig nyitva állt a tágabb családtagok előtt, és ünnepekkor gyakran tele volt a ház.

1938 őszén Nagybányára költöztünk, ahol édesapám a Phoenix gyár berendezési részlegén dolgozott. Gyakran vittem neki ebédet, hogy láthassam, mert korán ment el otthonról és későn tért haza. Szüleimen és nagyapámon, a néhai Herskovits Meyer-en kívül a házunkban lakott két unokatestvérem – Frank Jonatán és Gottesman Laci – valamint nagybátyám, Grosfeld József is. Nagyon kedves emlékeket őrzök ezekből az időkből. Szerettem és élveztem a családtagjaimmal való kapcsolataimat.

Életemből ezekből az évekből a szokásos gyermekkori élmények maradtak meg: iskolába járás, családi élet, barátságok az osztálytársakkal. Különösen szerettem a helyi cionista ifjúsági szervezet programjain részt venni, focizni és eljárni a helyi csapat mérkőzéseire.

1940-ben elkezdődött a magyar megszállás, és a zsidók elleni korlátozások egyre súlyosabbá váltak. 1944-ben a helyi gettóba hurcoltak bennünket, majd Auschwitzba deportáltak. A szelekciós eljárás és egy rövid ott-tartózkodás után Mauthausenbe, onnan pedig Ebenseebe vittek, ahol körülbelül egy évig voltam, egészen a felszabadításig, 1945. május 5-éig.

Szerencsés voltam, hogy túléltem – nagyon kevesen maradtunk életben az én korosztályomból. A mai napig nem tudom felfogni, miért követték el a németek ezt a szörnyűséget a zsidók ellen; hogyan történhettek ilyen embertelenségek a korabeli “felvilágosult” Európában; miért nézték mindezt tétlenül a nyugati világ vezetői; és én hogyan éltem túl mindezt?

Ezt az oldalt családom elhunyt tagjainak és mindazoknak ajánlom, akik életüket vesztették a náci gyilkosok és kollaboránsaik keze által.

Nyugodjanak békében, és emlékük ne merüljön feledésbe.

My late parents, Berta (Grosfeld) and Josef Herskovits, represent two proud Jewish family traditions. My earliest memories are of growing up in the small village of Bârgău, where I was born in 1930. We lived a hard but decent rural life. I still remember both the pleasures and the challenges of those early days. Our home was always open to members of our extended family, and on holidays, we often had a full house.

In the fall of 1938, we moved to Baia Mare, where my late father worked in the equipment division at Phoenix. I would often bring him lunch just to see him, since he left early for work and returned late. Alongside my parents and my grandfather, the late Meyer Herskovits, our household also included two of my cousins—Yonathan Frank and Laci Gottesman—as well as my uncle, Josef Grosfeld. I have very fond memories of those days. I deeply loved and enjoyed my relationships with all members of my family.

I recall the typical experiences of childhood: attending school, family life, and friendships with classmates. I especially enjoyed the activities of the local Zionist Youth organization, playing football, and cheering for our local team.

In 1940, the Hungarian occupation began, and restrictions on Jews grew increasingly severe. By 1944, we were forced into the local ghetto and later transported to Auschwitz. After the selection process and a brief stay, I was shipped to Mauthausen and then to Ebensee, where I remained for about a year until liberation on May 5, 1945.

I was fortunate to survive—one of very few in my age group. To this day, I cannot comprehend why the Germans inflicted such evil upon us Jews. How could such acts of inhumanity be carried out in the supposedly enlightened Europe of that time? Why did the leaders of the Western world stand by? And how did I manage to survive?

I dedicate this page to the memory of all members of my extended family and others who lost their lives at the hands of the Nazi murderers and their collaborators.

May they rest in peace, and may their memories never be forgotten.